Sisif este eroul absurd. Acest om, condamnat sa urce neîncetat o stânca în vârful muntelui si apoi sa îi astepte coborârea, este întruchiparea eroului absurd, conform lui Camus. Repovestind mitul lui Sisif, Camus creeaza o imagine extrem de puternica cu o forta imaginativa care însumeaza intr-un mod emotionant continutul discutiei intelectuale care o preceda în carte. Ni se spune ca Sisif este eroul absurd "atât prin pasiunile sale cat si prin torturile sale". Dispretul sau fata de zei, ura sa fata de moarte, si pasiunea sa pentru viata i-au adus acea îngrozitoare pedeapsa în care întreaga sa fiinta este muncita fara nici un rezultat" (p.89). Sisif este constient de acest blestem, si tocmai în aceasta consta tragedia sa. Nu e adevarat ca, în timpul coborârii, el nutrea speranta ca va reusi totusi, ca munca sa îl va elibera de chinuri. Însa Sisif este în mod evident constient de dimensiunile propriei sale nefericiri. Tocmai aceasta constientizare lucida a destinului sau transforma chinul sau într-o victorie. Aceasta trebuie sa fie o victorie deoarece însusi Camus spune: Îl parasesc pe Sisif la baza muntelui. Întotdeauna cineva îsi poate gasi din nou povara. Însa Sisif ne învata ce înseamna adevarata fidelitate care neaga zeii si înalta stâncile. Si el de asemenea trage concluzia ca totul este bine. Universul de acum înainte fara stapân nu îi mai pare nici steril, nici inutil. Fiecare atom al acelei stânci, fiecare colt mineral al acelui munte întunecat constituie o lume în sine însusi. Lupta însasi înspre înaltimi este suficienta pentru a umple inima unui om. Trebuie sa ni-l imaginam pe Sisif fericit (p.91). Viata si chinul lui Sisif sunt transformate într-o victorie, concentrându-se asupra libertatii sale, asupra refuzului de a spera, si asupra constiintei absurdului acestei situatii. În acelasi mod, Dr. Rieux este un erou absurd în Ciuma, deoarece si el este condamnat la moarte, si el este prins într-un chin fara sfârsit si, asemenea lui Sisif, el continua sa isi faca datoria indiferent cât nesemnificativa este actiunea sa. În ambele cazuri conteaza putin pentru ce motiv anume ei continua sa lupte atâta vreme cât aceasta sta marturie pentru încrederea omului in om si nu în abstractii si absoluturi.
Ideile care stau la baza acestei evolutii a eroului absurd sunt prezente în primele trei eseuri ale cartii. În acestea, Camus trateaza problema sinuciderii. In stilul sau tipic, socant si viguros, el deschide discutia cu afirmatia îndrazneata conform careia: Nu exista decât o singura problema filosofica cu adevarat serioasa si aceasta este sinuciderea (p. 3).
by daniiiiiiiiiiiii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu