
Oraşul Roma fierbe în aşteptarea meciului anului. Manchester United contra Barcelonei sau echipa care duce fotbalul la sacrificiu contra celei cu cel mai spectaculos joc din lume. Sau, cum titrează presa italiană, Cristiano Ronaldo contra lui Lionel Messi.
Apropo de presa italiană, aceasta nu prea a alocat ieri spaţii ample, din moment ce niciun italian nu va fi în această seară pe teren. Nici arbitrul, aşa cum se spera, nici vreun jucător din cele două superputeri.
Spaniolii vin pe mare, englezii cu avioanele
Străzile capitalei din Roma au început de ieri să se umple de tineri la bustul gol, (mai ales englezii), dar şi de persoane preocupate de restaurantele din zonă, adică spaniolii. Pe scurt, cei peste 60.000 de fani ai celor două formaţii, care nu vor fi toţi însă în tribunele legendarului Olimpico. Marţi după amiază au sosit peste 1700 de suporteri spanioli numai pe mare. Ei s-au îmbarcat noaptea trecută de la Barcelona, ajungând în portul de la Civitavecchia la 14.30, mulţi dintre ei afumaţi deja de vinul consumat pe drum, în contrast, bineînţeles, cu berea pe care o plimbă în mâini, oriunde ar fi, englezii. Pentru iberici au fost suplimentate cursele de autobuze care merg spre Roma. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la cele două aeroporturi, Ciampino şi Fiumicino, care au pus la dispoziţie peste 500 de autocare care să-i conducă pe suporteri în oraş.
Potrivit Chestorului capitalei Italiei, nu toţi suporterii aterizaţi la Roma vor urmări meciul de pe stadion. Giuseppe Caruso a apreciat că 5.000 de persoane au profitat de zborurile low cost şi vor umări meciul pe ecranele din pieţele oraşului. În acelaşi timp, cei care nu au reuşit să procure un bilet pot negocia preţul pe lângă Stadio Olimpico, exact sub obeliscul lui Mussolini. Cifra ajunge până la 3.000 de euro. Ieri, lângă centrul de acreditare erau fani englezi dispuşi deja să ofere 1.500 de euro. „Dacă nu găsesc azi, în ziua meciului va fi mult mai scump”, ni s-a confesat un englez pentru care berea e singura consolare în canicula de la Roma. Nu doar englezii caută cu ardoare bilete, ci şi doi nemţi aflaţi pe lîngă arenă care nu au reuşit să achiziţioneze un bilet de pe Internet. Bob şi Phil au tipărit anunţuri pe care le distribuie trecătorilor pe lângă stadion unde îşi lasă numerele de telefon pentru „cumpărare urgentă”. Ei aşteaptă cele mai bune oferte, dar ar fi dispuşi să plătească şi 700 de euro pentru un bilet.

Cine Castiga finala????spuneti-va parerea!!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu